Mamă, nu mai doare dorul
Nu mai doare lipsa lui
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit
Am crezut ca nu te voi putea uita
Am crezut că-i pentru totdeauna
Îl mai simt cum pâlpâie încet
Dorul tău în mine
N-am crezut ca mai e viață după tine
Am sa scriu povești despre trecut
Am să scriu doar ca să nu le uit
Am să scriu până încet voi dispărea
Știu, te-am uitat
Tu nu mă uita
Vreau să știi că asta-i răzbunarea mea
Să mă ții printre regrete lângă inima ta
Mamă, nu mai doare dorul
Nu mai doare lipsa lui
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit
Fugi, inimă, fugi
Că monstrul a murit
Dar acuma poți să strigi
Poți să urli, poți să plângi
Poți să dai cu pumnii strânși
Chiar dacă nu se vede sunt mereu cu ochii plânși
Nu mai doare inima
Nu mai fac pe victima
Nu mai dau, și nu mai dai
Nu mai ține replica
Ultimul cuvânt e mereu ceva mărunt
Amândoi ne folosim de adevărul cel mai crunt
Suntem singuri împreună
Cândva râdeam în Soare, acuma urlăm în furtună
Și când fulgeră și tună
Ai cuvintele ca scut
N-am văzut, n-am putut
Nu o să te uit
Mamă, nu mai doare dorul
Nu mai doare lipsa lui
Nu mai simt nimic, am obosit
De cât l-am iubit
Pleacă am învățat asta cândva
Înainte de tine, dar nu înaintea ta
Și-ți doresc să iubești așa cum te-am iubit eu
Poate așa ai înțelege ce înseamnă-un suflet greu
